cristina otel coach

Coaching-ul e un proces, nu un tratament pe toată durata vieții. Cel puțin așa văd eu lucrurile.

Uneori oamenii ajun în coaching cu probleme/provocări punctuale pe care și le rezolvă în 1-2 ședințe. Alteori se află în mijlocul unor transformări profunde la nivel personal și au nevoie să fie însoțiți pe o perioadă mai lungă de timp. Și există, desigur, și variante între cele două genuri de situații.

Scopul meu ca și coach nu este să îl fac pe client dependent de întâlnirile cu mine, ci să îi ofer acel ghidaj de care are nevoie pentru ca apoi să se poată descurca singur. Creându-i clientului spațiul acela sigur în care să își poată identifica măștile și le poate lăsa jos, conținându-i emoțiile care apar, oglindindu-i lucruri pe care le auzim/vedem și de care el nu era conștient, ajutându-l să vadă lucrurile în perspectivă, ghidându-l spre a identifica soluții, îl ajutăm să se simtă mai pregătit să și facă acțiunile de care e nevoie pentru a ajunge la rezultatul dorit. Din punctul meu de vedere, adevăratele efecte ale coaching-ului se văd atunci când omul chiar aplică, ia măsuri, face ce a promis că va face sau ce știe că are de făcut chiar dacă le-ar evita mai degrabă. Coaching-ul e despre acțiune.

Coaching-ul începe, dar se mai și termină și când spun asta mă refer la tăierea acestui ”cordon ombilical” dintre coach și coachee și a contactului des, repetat.

Felul în care eu lucrez este cu timp flexibil lăsat între ședințele de coaching pentru ca clientul să poată reflecta la descoperirile din cadrul ședinței, să își ia timp să stea cu întrebările incomode și mai ales să aibă vreme să pună în practică planul de acțiune conturat în coaching folosindu-se de resursele identificate.

Le spun mereu clienților că dincolo de faptul că avem nevoie să fim văzuți, ascultați, să vorbim cu voce tare despre lucruri pe care doar le-am gândit în capul nostru, fiecare dintre noi are propriul proces prin care trebuie să treacă, propriile obstacole pe care trebuie să le depășească fără să îi sară cineva mereu în ajutor la prima ezitare. Disponibilitatea mea există și clienții știu asta, însă nu mă bag în procesul lor. Mi se pare egoist să risc să stric o experiență atât de prețioasă doar pentru că sunt curioasă cum mai e, ce mai face, ce progres a făcut etc.  Ăsta e și motivul pentru care nu vând pachete de coaching cu un număr prestabilit de întâlniri. Pe de o parte, nu cred în motivația extrinsecă de genul ”plătesc abonamentul la sală în avans ca să mă oblig să mă și duc”. Dacă asta e singura motivație, că ai dat banii, nu va funcționa pe termen lung. Been there, done that. Pe de altă parte, nu sunt vreo Mama Omida ca să știu de câte ședințe va avea nevoie clientul ca să își rezolve situația cu care se confruntă. Poate va fi 1, poate vor fi 4, 10, 20. Nu văd rostul unor pachete cu ședințe de care omul nu are nevoie și să vină doar pentru că mai are sesiuni rămase, nici de ce l-aș limita la 5 când va avea nevoie de 7 și să induc această presiune că trebuie să rezolve în acele 5 ședințe.

Sigur că mai pot apărea în viitor situații noi, complexe, pe care clientul nu le poate rezolva singur pentru că e prea implicat și revine temporar în coaching.

Eu am încredere că fiecare persoană cu care lucrez este perfect capabilă să facă ceea ce își asumă că va face în urma ședințelor și că, cu fiecare reușită își va crește încrederea în sine și va fi cu un pas mai aproape de a străluci așa cum doar el o poate face.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *